Consumatorii din mai multe localitati rurale din judetul Teleorman, intre care Poroschia, Calomfiresti, Tiganesti si Branceni, au ramas fara energie electrica marti, dupa ce peste 50 de posturi de transformare de pe linia de alimentare Zimnicea au fost afectate de ploi, ninsoare si rafale de vant.
Elvira Rusin de la Departamentul de comunicare si relatii publice al CEZ Romania a precizat pentru AGERPRES ca, de asemenea, in zona Videle este avariata linia de medie tensiune Harlesti, care alimenteaza perimetre petrolifere din nordul Teleormanului.
Potrivit sursei citate, in cursul dupa-amiezii echipaje de interventie de la CEZ Distributie actioneaza pentru remedierea deranjamentelor de pe aceste retele electrice din judet.